♦ Brandul Trident are 20 de ani pe piața din Capitală și numără trei clinici stomatologice, în zonele Cotroceni și Herăstrău ♦ În 2023, cifra de afaceri a Trident a ajuns la circa
AutoItalia, companie cu afaceri anuale de 60 de milioane de euro, s-a concentrat în ultimii doi ani pe lansarea și promovarea mărcilor premium precum Infiniti, Jeep sau Maserati, pe
Haosul din economie și de pe scena politică din Turcia erodează încrederea investitorilor, dar cel mai evident efect este declinul aproape continuu al lirei turcești.
Criza bancară ce a cuprins Letonia s-ar putea transforma într-un incident diplomatic, autoritățile de la Riga arătând cu degetul către Moscova, scrie Bloomberg.
Companiile de construcții și investitorii privați sunt tot mai interesați de gamele premium ale producătorilor de acoperișuri, este constatarea mai multor companii cu activitate
trecut în România a crescut cu 9%, ajungând la 4,5 milioane, iar valoarea vânzărilor a înregistrat un avans și mai mare, de 27%, în condițiile în care cererea pentru modelele premium
„Conceptul benzinăriilor OSCAR a fost gândit pentru segmentele de piață premium, vizând în același timp huburi economice din cele mai dinamice regiuni din țară.