Industria românească, responsabilă de aproape un sfert din economia României și de aproape trei sferturi din exportul de bunuri, ar urma să scadă cu 8,6% în 2020, potrivit prognozei
România a avut cel mai mare procent al elevilor de liceu (ISCED nivel 3) care studiază mai mult de două limbi străine dintre statele membre ale Uniunii Europene, conform statistici...
Anterior, compania a anunțat crearea a 100 de noi locuri de muncă în centrul de comerț electronic din suburbia Pawlikowice din Lodz, unde are deja 700 de angajați.
Spre comparație, un jucător precum Sensiblu, a doua rețea de farmacii după afaceri și unități, are 650 de farmacii, iar Catena, liderul pieței, are dublu față de primii zece jucători
Valoarea tranzacției s-ar ridica la cel puțin 200-250 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF, și ar viza construcția celui mai mare proiect imobiliar realizat vreodată în România
Cu un declin de 9,7% al indicelui principal BET în primele nouă luni din 2020, adică de la început de an și până la 30 septembrie 2020, bursa de la București are cea mai mică scădere
Ministerul Energiei are 48,8% din Electrica în timp ce cele mai recente date publice cu privire la acționariatul companiei arată faptul că Dedeman are 5,77%.
Electrica are 3,9 miliarde de lei capitalizare, iar de la începutul anului 2019 acțiunile s-au apreciat cu 15,5%. Spre comparație indicele principal BET are plus 14,3%.
Divizia de private banking a Raiffeisen Bank, o bancă de top 5, are 1.500 de clienți și active de peste 1,2 mld. euro în administrare în România, potrivit informațiilor transmise