Numele lui Daniel Dăianu, discutat de politicieni pentru șefia ASF
Sursele citate spun că Rușanu, unul dintre cei mai influenți lideri liberali, îl susține pentru conducerea ASF, iar negocierile privind structura de conducere a noii instituții vor
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Sursele citate spun că Rușanu, unul dintre cei mai influenți lideri liberali, îl susține pentru conducerea ASF, iar negocierile privind structura de conducere a noii instituții vor
De asemenea, AGA din 26 aprilie urmează să-l aleagă ca membru în consiliul de administrație al băncii, francezul urmând să devină de la 1 mai președinte al acestei structuri.
proiecții financiare care dau evaluarea unei firme, însă faptul că Oresa este un investitor privat, care investește banii proprii, dă o anumită flexibilitate în modul în care putem structura
primit ok-ul pentru inițierea unui program de emisiune de obligațiuni în baza căruia va emite obligațiuni în limita unui plafon de maximum 250 de milioane de euro, pe baza unei structuri
Astfel, fie perspectiva de business va câștiga, companiile de stat vor fi administrate ca o structură integrată, eliminând factorul competiție și dezvoltând capabilități complementare
Pentru extinderea actuală a liniei de creditare, Pehart păstrează structura aceluiași sindicat de bănci, coordonat și acum tot de BCR, însă la creșterile de expunere participă de data
Antreprenoarea Georgeta Cusiac deține un supermarket cu materiale de construcții și bricolaj, în care sunt comercializate, printre altele, materiale folosite pentru structura construcțiilor
„A fost un an de recolta record pentru Grupul nostru si impreuna cu achizitiile de struguri din surse terte, suntem pregatiti sa beneficiem de o structura de costuri competitiva in
În 2019, în structura de asociați și acționari erau 13 persoane fizice și juridice.
Înainte, fiecare brand era administrat de o firmă distinctă, dar din 2021 grupul a decis să reorganizeze structura pe o singură entitate.