La polul opus, cu cele mai mari cote de impozitare a profiturilor se află Portugalia (31,5%), Germania (30%), Franța (28%) și Belgia, Austria, Olanda și Spania (25%).
Astfel, compania beneficiază de sprijin din partea unor furnizori importanți de servicii logistice din Germania, Belgia și Elveția și este susținută de instituții federale, regionale
Indicele global MSCI All-World creștea cu 2,1%, iar Stoxx 600, indice care monitorizează 600 de companii din economii precum Norvegia, Germania, Belgia și Austria, urca cu 0,8% la sfârșitul
Stoxx 600, care urmărește evoluția a 600 de acțiuni europene din economii precum Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie și Norvegia, a coborât cu 14,9% în aceeași perioadă.
Stoxx 600, indice care urmărește activitatea a 600 de companii din economii precum Norvegia, Regatul Unit, Germania, Austria și Belgia, cobora cu 0,3% pe fondul minimului atins de moneda
mișcare le recomand să urmărească pe Youtube filmul ”Made in Europe, from mine to electric vehicle”, realizat de Institutul pentru minerale și metale sustenabile KU Leuven, din Belgia