Suntem la momentul bilanțurilor, anul acesta sunt 30 de ani de când firma J’Info Tours s-a lansat pe piață, mai întâi ca întreprindere mică, iar apoi trecând la forma juridică de SRL
Softvision
business hi-tech
20.02
Adrian Codirlașu
vicepreședinte
CFA România
bănci, macroeconomie
20.02
Radu Trandafir
administrator
Drim Daniel Distribuție FMCG SRL
Companiile de tip SRL din România care au capital social de 200 de lei vor fi obligate să crească această valoare până la pragul de 8.000 de lei, adică o creștere de 40 de ori.
Finalizarea proiectelor imobiliare aflate în derulare reprezintă premisa care ar asigura într-un grad mai mare protejarea investițiilor clienților Nordis Management SRL.
În 2022, afacerile Teads Studio SRL, subsidiara locală a companiei de origine franceză, s-au situat la 12 mil. lei (2,4 mil, euro), în creștere cu 10% față de 2021, conform datelor
.
“Datorită secetei prelungite de la sfârșitul anului 2011 și începutul anului 2012, care a avut ca efect diminuarea în 2011 a cifrei de afaceri a societății SC Hidroelectrica