Designerii florali devin o ghildă din ce în ce mai bine conturată ca business, proiecte noi care explorează abordări curajoase ori afaceri de familie cu tradiții bine înrădăcinate găsindu-și
Coeficientul de inegalitate din România, calculat ca raport între veniturile din salarii ale celor mai bine plătiți 20% din angajații din România și veniturile salariale ale celor
România este foarte bine văzută de noi, are o creștere economică impresionantă, în 2017 am făcut tranzacții importante cu companii private după ce înainte lucram numai cu statul
creditelor neperformante (NPL- non-performing loans) pentru finanțările garantate de stat are o creștere semnificativă, în septembrie ajungând la 9%, după ce până acum a primit finanțare „cine
neperformante (NPL- non-performing loans) pentru finanțările garantate de stat are o creștere semnificativă, în septembrie ajungând la 9%, după ce până acum a primit finanțare „cine
În tulburarea care a cuprins România de trei zile, în care nu este clar cine va guverna România și cine va ajunge la Cotroceni, două vești bune au venit în ultimele zile: Ambasada României