Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), unicul producător local de energie nucleară, a informat acționarii că a constituit două noi depozite la termen la BRD - Groupe Société Générale
, subsidiara locală a gigantului francez AXA, avea la sfârșitul anului trecut un număr de 162 de angajați, în scădere cu aproape 7% față de 2011, potrivit unui raport publicat de grup
ScribbleLive, compania canadiană care furnizează soluții software pentru marketing, a obținut o finanțare de 35 de milioane de dolari de la un grup de investitori din SUA și Canada,
Guvernul maghiar va vinde banca MKB după ce va reorganiza instituția de credit pe care a achiziționat-o zilele trecute de la un grup german, a declarat ministrul ungar al economiei
rapidă a veniturilor și calitatea creșterii businessului au diferențiat filiala locală a grupului elvețian Nestlé, având în vedere că Nestle România a fost și premiată la nivel de grup
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, după ședința conducerii partidului cu grupurile parlamentare, că Mircea Toader și Cristian Rădulescu vor fi, în continuare, lideri de grup
Producătorul de materiale de construcții Somaco Grup Prefabricate, controlat de fondul de investiții suedez Oresa Ventures, și-a majorat anul trecut cifra de afaceri cu 31%, până la
Producătorul finlandez de componente și sisteme metalice Rautaruukki estimează vânzări în creștere cu aproximativ 5% în acest an la nivel de grup și prognozează un avans de minim 10%
Joachim Rukwiev, președintele Asociației Fermierilor Germani (DBV), cel mai mare grup din sector, spune că vremea secetoasă și temperaturile extrem de ridicate vor însemna recolte masiv
Dennis Selinas, noul CEO la nivel de grup al Globalworth, se pregătește de noi achiziții în România în condițiile în care el estimează că scumpirea finanțării va determina investitorii