În timp ce businessul marilor rețele, care include atât vânzările de medicamente, cât și de cosmetice sau diferite dispozitive medicale, a avansat cu 10% anul trecut, piața farma în
organizată de cel mai mare producător de hidrocarburi din regiune este o gură de oxigen pentru companiile de profil, puternic lovite de reducerea bugetelor de investiții ale marilor
Piața de curierat a fost una din puținele în care criza nu s-a simțit în „buzunarele“ marilor jucători datorită creșterii majore a comerțului online, care reprezintă motorul pentru
Destinații pitorești, înghețate în timp, departe de zgomotul și agitația marilor orașe. Galerie FOTO spectaculoasă
“Am primit vestea cu mare șoc și tristețe.
Căderea Turciei din grațiile marilor puteri europene, dar și a NATO ar putea să facă din România o opțiune mai atractivă pentru investitori în Europa de Est.
Din luna septembrie, yenul japonez a început să se deprecieze în fața monedei americane, fapt ce s-a transpus și în aprecierea puternică a marilor companii nipone listate la Tokio.
„Creșterea eficienței nu presupune privatizarea marilor firme, ci restrângerea giganților de stat din sectoare strategice, permiterea competiției din partea firmelor private.”
„Anul 2016 a fost anul marilor realizări și al reperelor importante. (…) Ne-am atins obiectivele și am generat un flux liber de numerar foarte solid, pe seama modelului nostru
Cu aproape 30.000 de studenți școlarizați anual, Constanța a devenit una dintre destinațiile preferate ale marilor investori din retail, Carrfeour, Auchan, Metro sau Kaufland fiind