noștri din alte state central și est europene este foarte complicat să convingem investitorii să continue să bage bani în businessul dintr-o țară în care, pe de o parte, semnele date
Cei mai mulți dintre copii consumă dulciuri o dată pe zi (59%), într-o măsură semnificativ mai mare adolescenții între 13-18 ani (65%), sau de 2-3 ori pe zi (30%).
din noile livrări și în orașe cu o populație de sub 50.000 de locuitori, în 2023, investițiile s-au mutat în orașe mai mari, tendință care va continua și pe termen mediu, susține Dana
Două noi centre de date cu o putere de cumulată de 40-45 MW sunt luate în calcul de dezvoltatori a fi realizate în România, însemând investiții totale de aproape 500 mil. euro, potrivit
Anterior, fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a promis în mai multe rânduri că o parte din Magistrala 5 va fi dată în folosință la sfârșitul acestui an.
Dana Salatioan, o antreprenoare care a lucrat mai multă vreme în domeniul telecomunicațiilor, face buchete alternative celor din flori, folosind lucruri comestibile – de la fructe
„Acum pentru prima dată în ultimii 5-6 ani este mai echilibrată puterea de negociere, iar acum tot pentru prima dată, de două luni negociem contractul cu constructorul când vine vorba
La nivelul anului 2018 (ultimul an pentru care există date publice) erau 220.000 de astfel de companii în România, cu afaceri cumulate de 600 de miliarde de lei și aproape 900.000 de