Amazon, Oracle, Meta și Microsoft sunt responsabile pentru aproape 50.000 dintre aceste disponibilizări, echivalentul a aproximativ 6% din forța lor de muncă totală la nivel corporativ
evitare a greșelilor din oferta Romgaz constă în impunerea unei subscrieri cu banii jos și nu la decontare în cadrul ofertei publice de vânzare de acțiuni Electrica pentru a fi astfel evitate
declarat ieri că se estimează că nivelul încasărilor timbrului de mediu va ajunge la 700 de milioane de lei în 2013, în condițiile în care și restituirile vechii taxe de mediu sunt estimate
Piața portofoliilor de credite neperformante din regiune a câștigat teren în 2015, iar România apare în topul regional al Europei Centrale și de Est cu vânzări estimate (ce includ tranzacții
livrările în străinătate ale companiilor nemțești ajungând la 106,8 miliarde de euro, nivel cu 1,2% mai mare în raport cu cel din luna anterioară, potrivit datelor statistice oficiale, citate
posibilitatea stocării a miliarde de euro în seifurile proprii decât să plătească dobândă pentru a-și parca banii la Banca Centrală Europeană, potrivit unor surse apropiate de situație și citate
Rulajele cu acțiuni cotate pe bursa de la București au scăzut până la sub 6 milioane de euro în ultimele ședințe, semn că marii investitori, precum fondurile străine, sunt absenți de
până acolo că directorul financiar al Deutsche Bank a ajuns să petreacă o zi pe săptămână cu clienții, un obicei care nu a fost mereu văzut bine de colegi, potrivit unor persoane citate
corporate din Europa în acest an, avansul profiturilor din regiune situându-se peste cel din SUA pentru prima dată de la declanșarea crizei financiare, potrivit datelor UBS Group, citate