Situația vine în contextul în care KIA deja a reluat producția în Slovacia, Volkswagen are în plan să o reia săptămâna viitoare, în timp ce Automobile Dacia și Ford România au programată
Invocă rata de daună foarte mare pe transporturi, camioane, de peste 20%, ceea ce este mult mai mare decât în alte țări europene. Adevărul este undeva la mijloc.
CEC Bank finanțează construcția data-centerului ClusterPower din județul Dolj, o investiție greenfield de 208 milioane de lei, printr-un credit de pre-finanțare de 175,3 milioane de
Urmăriți o ediție specială ZF Live joi, 24 octombrie 2019, de la ora 10:10 cu Jay' Balan, Bitdefender, Brad Smith, President, Microsoft, Mark Torr, Data, AI & IoT Business Lead, Microsoft
ING Tech România, hubul global de dezvoltare de software al grupului financiar de origine olandeză ING, a recrutat până acum anul acesta, în plină pandemie, circa 200 de specialiști
În 2022, pentru prima dată în 42 de ani, Franța a devenit importator net de electricitate, iar asta în urma reducerii producției de energie nucleară datorată unor probleme de siguranță
Conform datelor de la asociația Natural Mineral Waters Europe, care citează date ale companiei de cercetare de piață Global Data, consumul de ape îmbuteliate a ajuns în 2022 la peste
Potrivit datelor publice, compania Educație Informală SA – sub care funcționează Școala Informală de IT – a închis anul 2022 cu afaceri de peste 1,7 milioane euro (8,4 mil. lei