pornit Jynx Active, un brand de haine de sport pentru femei, pe care au reușit să îl ducă, în mai puțin de un an, la clienți din toată țara, dar și peste granițe, în Olanda, Italia, Belgia
În țările din centrul și vestul Europei – Germania, Austria și Belgia, prețul mediu variază între 400 și 500 euro, iar în Olanda ajunge chiar și la 700 euro“, a punctat reprezentantul
La fel nimeni nu și-ar fi imaginat că statul olandez va finanța cu 20 de miliarde de euro ING sau că state precum Austria, Marea Britanie, Italia sau Belgia vor cheltui zeci de miliarde
Compania a început livrările în străinătate pe timp de criză, în 2009, iar acum exportă în țări precum Italia, Franța, Austria, Germania, Elveția, Belgia sau Olanda.
Din totalul afacerilor grupului, 15% reprezintă exporturile în țari precum Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Irak, Qatar, Emiratele Arabe Unite și
trecut o cifră de afaceri de 15 milioane de euro și în jur de 350 de angajați, iar aproximativ 7% din vânzările companiei merg la export, în țări precum Spania, Italia, Germania sau Belgia
Vastint, parte a grupului Inter IKEA, administrează proprietăți dezvoltate în șapte țări: Olanda, Polonia, România, Belgia, Lituania, Letonia și Marea Britanie, fără legătură cu operațiunile