„Este o situație cu adevărat gravă“, a declarat consilierul președintelui american, Kevin Hassett.
„Este cel mai mare șoc negativ pe care l-a suferit vreodată economia noastră“.
Europa a rămas rapid în urma SUA și Asia în cursa clădirii de rețele 5G în pofida investițiilor în creștere realizate de cei mai mari jucători din regiune, notează Financial Times.
Alegerile din SUA au scos la iveală diviziunile profunde din America, iar acestea servesc astfel drept o lecție și un avertisment pentru Germania, potrivit ministrului german de finanțe
Creșterea economică a Statelor Unite riscă să fie afectată de intrarea instituțiilor guvernamentale în blocaj ca urmare a lipsei unui acord politic pentru aprobarea bugetului feder...
Cererea solidă din partea zonei euro pune presiune pe randamentele din alte regiuni ale lumii, inclusiv SUA, și reduce costurile de finanțare de acolo.
Exporturile petroliere din Rusia către SUA cresc rapid în condițiile în care furnizorul profită de livrările pierdute din Venezuela în urma sancțiunilor impuse împotriva acestei țări
Uzbekistanul s-a opus eforturilor Washingtonului de a atrage țările din centrul Asiei împotriva Beijingului cu privire la modul în care sunt tratate minoritățile musulmane, o probl...