ASF constatase la începutul lunii aprilie că grupul SIF Moldova a depășit pragul maxim prevăzut de lege, controlând împreună aproape 5,1% din acțiunile SIF Muntenia și a emis o ordonanță
bursă, intenționează să închidă secțiile de producție din cadrul companiei, respectiv turnătoria de alamă și turnătoria de fontă și să concedieze angajații, potrivit convocatorului emis
Cheltuielile companiei au înregistrat o scădere de 7% în perioada analizată, de la 15,7 milioane lei la 14,6 milioane lei, potrivit raportului trimestrial emis pe bursă.
social subscris al fondului va avea valoarea de 10,965 miliarde de lei împărțit în 12,184 miliarde de acțiuni, fiecare cu o valoare nominală de 0,90 de lei”, potrivit unui raport emis
Contractul este valabil pentru perioada cuprinsă între 16 octombrie și 15 noiembrie, potrivit unui comunicat emis de Romgaz pe Bursa de Valori București.