pregătesc o investiție de 2,5-3 mil. euro pentru un prim proiect de case care va fi situat în Mogoșoaia, Ilfov, au explicat Alexandru și Nicoleta Manea în emisiunea ZF Investiți în România
Christian Tour (TRIP), primul turoperator român listat la Bursa de Valori București, negociază trei achiziții de companii din România și vrea să încheie prima tranzacție până la finalul
Piața imobiliară continuă să reprezinte un pilon esențial al activității de fuziuni și achiziții din România, iar relevanța strategică a sectorului este de așteptat să se mențină în
Piața digitalizării din România traversează o perioadă de creștere accelerată, în special în sectoare precum educația, sănătatea și administrația publică, unde nevoia de soluții
2007, însă anul trecut aceste firme mai aveau doar 5.800 de salariați, dat fiind că sectorul a fost zguduit de intrarea în faliment a producătorului de sodă calcinată GHCL Upsom România
prezentând interes pentru aceștia din perspectiva potențialului de creștere, consideră Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International Romania.
activ segment fiind cel de birouri, care a atras 86% din investiții (784 mil.euro), conform raportului Romania Investment Marketbeat, lansat de compania de consultanță imobiliară Cushman
AFI Europe Romania, una dintre cele mai mari companii de pe piața imobiliară locală controlată de grupul israelian AFI Europe, a închiriat 55% din clădirea de birouri AFI Park Brasov