Însă, crede Dan Mocan, sunt și alte orașe din România care s-au dezvoltat foarte mult și în care a apărut nevoia unei săli precum The Box, cum ar fi Sibiu sau Brașov.
Rețeaua de centre spa ThaiCo, business care numără patru unități în București, merge cu prima investiție din afara Capitalei în Cluj-Napoca, într-o locație cu o suprafață totală de
În perioada ianuarie-septembrie 2026, ESX a înregistrat peste 5 milioane de vizite în rețeaua sa de peste 730 de săli și centre sportive partenere din 120 de orașe, cu 12% mai multe
Același nivel salarial îl vor avea și medicii de la Spitalul de Psihiatrie Gataia din Timiș, cei de la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie “Elena Doamna” din Iași
Același nivel salarial îl vor avea și medicii de la Spitalul de Psihiatrie Gataia din Timiș, cei de la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie “Elena Doamna” din Iași
companie din Franța cu activitate în domeniul ingineriei, al tehnologiei și al consultanței, a închiriat o suprafață de 3.000 de metri pătrați în complexul de birouri Palas Campus din Iași
Atât unitatea de producție Caretta, cât și principalul depozit se află în Iași. Capacitatea de producție este de aproximativ 120 de sisteme complete de acoperișuri pe zi.
Asociația Magazinelor de Proximitate „La Băcănie” din IașI, care reunește peste 20 de magazine de proximitate, a semnat contractul pentru a obținut o finanțare de 250.000 de euro de