hârtie și textile, dar și producătorii locali de medicamente pot realiza măști în regim de urgență, în contextul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, susține Dragoș Damian, CEO al celui
Cele mai puternice 50 de branduri românești sunt evaluate la 5,6 mld. euro în 2020, iar primele zece contribuie cu circa 70% la total, conform celui mai recent raport al Brand Finance
Same as yesterday" realizată de agenția Graffiti BBDO pentru gigantul Pepsi a câștigat trofeul Grand Effie în cadrul celei de-a noua ediții a competiției Effie Awards Romania, una dintre
Investitorii din România pot deconta la costuri mai reduse, prin Depozitarul Central (DC), tranzacțiile realizate pe bursele externe cu acțiunile celui mai mare grup de aeronautică
celor 50 de companii semifinaliste ale programului Made in Romania organizat de Bursa de Valori București s-a încheiat, iar până pe 31 august publicul poate alege prima finalistă a celei
Urmăriți într-un rezumat video de o oră, realizat de ZF, cele mai importante declarații susținute în cadrul celei de-a doua zile a Microsoft Envision Forum 2021 de: Ciprian Teleman
Fermele din România au cea mai mică dimensiune economică din UE, cu o valoare medie a producției la poarta fermei de 3.300 de euro per exploatație agricolă, potrivit celei
La data de 20 octombrie, compania de stat Transgaz (TNG) și grupul japonez Kawasaki Heavy Industries au semnat la Tokyo, în cadrul celei de a patra ediții a Forumului pentru Inovare
fondator și CEO al Citadel, și James Simons, fondator și președinte al Renaissance Technologies, au împărțit prima poziție, luând acasă 1,7 mld. dolari fiecare, sumă echivalentă cu sal