Conducerea Gealan România este asigurată, de la 1 aprilie, de Gabriel Nicolaescu, numit în funcția de Chief Financial Officer, alături de fostul director general, Aurel Vlaicu, care
Valer Blidar, unul dintre cei mai puternici industriași români, acționar al Astra Vagoane Călători din Arad, spune că principalul obiectiv al anului 2015 este câștigarea de noi contracte
Cele câteva milioane de smartphone-uri și tablete vândute în România în ultimii ani sunt încă puțin utilizate pentru a naviga pe internet, computerele fiind în continuare folosite pentru
UPC România a lansat o platformă prin intermediul căreia clienții operatorului prin cablu TV pot plăti online factura și accesa informații despre contul de abonat, a anunțat marți compania
România continuă să înregistreze creștere economică aproape fără susținerea creditării, în condițiile în care ponderea creditului privat în PIB a ajuns anul trecut la minumul ultimului
Chipita România,producătorul unor branduri de dulciuri precum 7Days sau Fineti, a ajuns la finalul anului trecut la peste 1.000 de angajați, cu aproape 200 mai mulți față de perioada
Încă un magazin online dedicat amenajărilor interioare intră pe piața din România. Așteaptă venituri de 500.000 de euro și estimează afaceri de 3 milioane de euro în 2017