Grupul moldovean Trans-Oil, unul dintre cei mai activi investitori din agrobusiness, va ridica câte două celule de siloz de câte 10.000 de tone fiecare pe care le vor conecta la unitatea
lansat un nou program de finanțare pentru România, prin care atât cetățenii din zonele rurale și din orașele mici, cât și cei din orașele cu peste 20.000 de locuitori, care trăiesc în zone
Aplicația a fost lansată în primăvara anului trecut ca o aplicație de muncă de scurtă durată (între 5 ore și 5 zile) și este destinată atât companiilor pentru a-și acoperi o nevoie
Investitorii sunt interesați, în general, de produse hoteliere mici pe care să le dezvolte în zone aflate în apropierea orașelor mari, unde nu prea mai sunt terenuri disponibile.
Familia Ene din Prahova, care deține producătorul românesc de filtre de aer și măști de protecție Eversted, are în lucru o nouă investiție în cea de-a treia fabrică unde să producă
PepsiCo, cel mai mare producător de chipsuri de pe plan local, având în portofoliu brandul Lay’s, achiziționează în prezent circa 54.000 de tone de cartofi pe an de la fermierii locali