Subsidiarele locale ale grupului turc Garanti Bank au înregistrat în intervalul ianuarie-martie al acestui an un profit net de 21 mil. lei, în scădere cu aproximativ 76% față de aceeași
Garanti Bank, un jucător de dimensiuni medii din sectorul bancar, a avut în primul semestru al anului o pierdere netă de 23,7 mil. lei, venită pe fondul unor pierderi din deprecierea
Bogdan Neacșu, vicepreședinte al Garanti Bank, a fost numit în funcția de director executiv-divizia Risc la Banca Comercială Carpatica, pe o perioadă de patru ani, decizia așteptănd
Garanti Bank se așteaptă, până la sfârșitul anului, ca 5.000 de clienți care au cont curent deschis la bancă să plătească cumpărăturile direct cu telefonul mobil printr-o aplicație
Garanti BBVA a anunțat că lansează pe piața bancară din România o ofertă unică pentru creditul de nevoi personale, de până la 500.000 lei, acordat fără garanții imobiliare.
Seria de garanții directe nelimitate, în valoare totală de 1 mld. euro, este susținută de compartimentul pentru statele membre InvestEU în România și facilitatea de recuperare și reziliență
IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, evaluează un proiect prin care Garanti Bank ar urma să primească un credit de până la 35 mil. euro pentru finanțarea micro-firmelor, a
Alina Patriche, directorul general adjunct, aria servicii specializate în cadrul Garanti Bank din mai 2012, a decis să-și încheie în luna mai contractul cu instituția de credit, consiliul