Signa, grupul imobiliar austriac care și-a declarat insolvența în urmă cu câteva luni, a vândut trei proprietăți din Italia grupului german Schoeller. Vânzarea, ale cărei detali...
Hexing, jucător în furnizarea de soluții energetice inteligente, listat la bursa din Shanghai, va demara oficial pe 10 octombrie producția de contoare inteligente în fabrica din Giarmata
comparație, gigantul sud-coreean Samsung a obținut circa 46% din sumele cheltuite români pe smartphone-uri (peste 230 mil. euro) comercializând însă peste un milion de terminale inteligente
trecut afaceri de două ori mai mari față de 2015, acestea ajungând la circa 18 milioane de lei (4 milioane de euro) pe fondul creșterii cererii de soluții software de business intelligence
România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește gradul de dotare al locuințelor cu electrocasnice inteligente, fiind la egalitate cu Portugalia, Cehia și Irlanda.
First Bank introduce posibilitatea de efectuare a plăților cu ceasurile inteligente Fitbit și Garmin, ca modalitate alternativă pentru plățile contactless, după cum a transmis banca
A înființat compania în 2017, plecând de la convingerea că know-how-ul românesc poate sta la baza unor soluții tehnologice competitive la nivel european.
soluții de management pentru active software, a plătit peste 20 de milioane de euro pentru achiziția pachetului integral de acțiuni al start-up-ului local de cybersecurity CODA Intelligence