Tranzacția prin care JC Flowers a cumpărat Piraeus Bank România a primit toate aprobările, inclusiv de la BNR, fondul de investiții internațional devenind astfel noul proprietar al
Instituția de creditare TBI Bank, parte a grupului 4Finance, cu activități în România, Bulgaria, Germania și Suedia, redenumește și redefinește principalele canalele de business în
Tsvetanka Mintcheva și-a început mandatul ca prim-vicepreședinte executiv și membru al directoratului UniCredit Bank România, după ce a fost numită de consiliul de supraveghere al băncii
Michal Szczurek, care a fost CEO al ING Bank Români timp de 7 ani,a fost numit director de retail în ING Asia, mandatul său începând cu data de 1 iulie 2019.
UniCredit Bank, plasată în top cinci al celor mai mari bănci locale după active, a propus o indemnizație brută de 20.000 de euro pe an pentru funcția de președinte al consiliului de
Astfel, consumul din România practic a finanțat creșterea eocnomică și investițiile din alte țări, a spus Cristian Sporiș, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în cadrul evenim…
Alpha Bank este prima bancă din România care acceptă cardurile UnionPay în rețeaua proprie de terminale ATM, după ce a semnat un parteneriat cu unul dintre cei mai mari emitenți de