Vicepreședintele PNL Relu Fenechiu a declarat, marți, că va depune amendamente la bugetul de stat care implică sume de peste 20 de milioane de euro și au ca obiect susținerea finan...
Consiliul de administrație al dezvoltatorului imobiliar Impact a anunțat azi pe bursă că s-a dispus punerea în mișcare a unei acțiuni penale asupra lui Claudiu Lucian Mateescu, administrator
Impact Hub în colaborare cu ING Bank, a lansat, miercuri, cea mai complexă platformă educațională și de acces la finanțare a inițiativelor antreprenoriale românești, Startarium.
executiv al APMGR (Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România), spune că introducerea de noi medicamente pe lista de produse compensate ar trebui să aibă la bază un impact
Săptămâna trecută, banca a avertizat că se confruntă cu pierderi de peste 7 miliarde de euro într-un “scenariu extrem”, în care întreaga sa activitate din Rusia ar fi distrusă
Sursa: Macrobond, XTB
Impactul indirect al mărfurilor asupra inflației
Am observat că impactul direct al prețurilor mărfurilor asupra inflației pe termen lung este destul de limitat
Odinul militar prin care se suspendă temporar activitatea din orice clinică dentară pentru a limita răspândirea noului coronavirus în România i-a obligat pe jucătorii din domeniu s...
Predictibilitatea este esențială pentru creșterea economică, iar politicile publice nu ar trebui adoptate fără studii de impact și consultări, modificări de substanță, de genul celor
Economia Franței va avea mai puțin de suferit de pe urma noilor restricții menite să stăvilească pandemia decât în cazul restricțiilor impuse la începutul acestui an, potrivit bănc...