România a înregistrat în primele trei luni ale anului un deficit de cont curent de 2,54 miliarde euro, față de 990 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020, arată datele BNR
România va avea anul acesta o producție de vin de peste 4 mil. hectolitri, cu 20% mai mare comparativ cu nivelul din 2012 și care reprezintă maximul ultimilor trei ani, arată datele
Sibiu, cel mai mare transportator rutier internațional de persoane, și-a crescut anul trecut profitul net de șapte ori, până la 14,8 milioane de lei (3,4 milioane de euro), arată datele
Șoneriu (CarmOlimp), Andra Paraschiv (Pajo Holding) și Dimitrie Muscă (IAC Arad) sunt cei mai mari proprietari români de vaci cu un portofoliu cumulat de 3.900 de capete, arată datele
România a avut anul trecut nevoie de importuri de îngrășăminte chimice în valoare de aproape 100 de milioane de euro, după cum arată datele preliminare furnizate de Institutul Național
pentru un locuitor din București este mai scump decât un sejur comparabil în Viena în al doilea weekend al anului viitor, raportat la cheltuielile de transport și cazare, arată datele
proiectelor de investiții pe fonduri europene în agricultură au ajuns la sfârșitul lunii aprilie la cota de 5 miliarde de euro, în creștere cu 13% față de începutul anului, arată datele
În top 100 sunt doar 8 firme cu capital privat românesc, iar în top 1.000 ponderea antreprenorilor nu depășește 20%, arată datele din anuarul Top 1.000 cele mai mari companii din România
medicale private MedLife, și Nicolae Marcu, fratele acestuia și unul dintre acționarii companiei, au vândut vineri 450.000 de acțiuni M pentru aproximativ 17 milioane de lei, arată datele
După datele oficiale încurajatoare privind piața muncii din SUA, care cuprind mult-așteptate indicii că salariile au început să crească, probabilitatea ca Rezerva Federală să majoreze