Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale, încheiate între direcțiile județene de sport și diferite structuri de la nivel local, iar resursele materiale necesare
Din acest total, circa 1.700 de angajați lucrează în aparatul propriu al ministerului, cu circa 200 mai mulți de la începutul anului, pentru că ministerul a preluat o structură care
Parcul va avea o capacitate instalată de 8,6 MWp, fiind compus din 15.760 module de panouri fotovoltaice, 80 de invertoare și stringuri și o structură metalică de tip tracker pentru
reprezenta un argument relevant în amânarea unor decizii investiționale, atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice interesate de contractarea unei soluții de finanțare în structura
Revenind la piața de energie, ca structură de producție, energia verde a ajuns la aproape 16% din total, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, energia hidro, energia nucleară,
Pe măsură ce mergem înainte în 2024, conducerea Microsoft Gaming și Activision Blizzard se angajează să se alinieze pe o strategie și un plan de execuție cu o structură de costuri sustenabilă
Stoxx 600 Banks, indice din structura căruia fac parte cele mai mari bănci din Europa, este pe plus cu 28,8% în ultimele 12 luni, de două ori peste dinamica benchmarkului european Stoxx
„Noua structură a conducerii companiei reflectă contribuția semnificativă adusă de Tiberiu la succesul și creșterea acesteia, numirea sa fiind atestată nu doar de către leadership-ul
Am adaptat structura de beneficii și ce cred că a fost important a fost că în momentul în care am angajat managerii și specialiștii aceștia au început să aducă alături de ei oameni