„Obiectul de activitate al firmei SAGROD SRL este producerea și comercializarea cărnii și a preparatelor din carne, respectiv producție – abator și fabrica de preparate din carne.
Parmafood Group Distribution SRL și Parmafood Trading SRL au înregistrat în 2023 o cifră de afaceri cumulată de 277,5 milioane de lei (plus 13% față de anul 2022) și un profit net cumulat
În ceea ce privește descentralizarea serviciilor de ambulanță, Ponta a spus că va exista un concept integrat de dispecerate comune cu SMURD.
“Nu vor fuziona.
Motoc este un „atlantist” și un diplomat favorabil „Statelor Unite ale Europei” – un concept de integrare care îi are între fideli pe politicienii germani, dar și pe președintele
“Banca Transilvania se află acum într-o nouă etapă de dezvoltare și de maturizare, iar noul concept de brand reflectă foarte bine ceea ce suntem: bancă românească și campion local,
Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), spune că hotelurile din România care au adoptat acest concept nu se pot compara
Spațiul dedicat birourilor, 2.500 de metri pătrați distribuiți pe trei etaje este amenajat în concept «open-space» și include, pe lângă birouri și săli de ședințe, spații de relaxare