Tom Hayes, fost trader la UBS și Citigroup, a fost găsit vinovat de către un juriu britanic de manipularea frauduloasă a LIBOR, dobândă folosită ca referință în contracte de sute de
Societățile de asigurări vor putea încheia, de la 1 septembrie, contracte facultative pentru locuințe doar pentru sume asigurate mai mari decât cele acoperite prin polița obligatorie
distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influențat compania să încheie contracte
CE ar putea declanșa împotriva României o procedură de infringement, cu sancțiuni de zeci de milioane euro, după nereguli la contracte atribuite de Primăria Sectorului 3 din București
Finanțelor și Corpului de control să verifice modul în care administrațiile locale au cheltuit fondurile alocate de Cabinetul Ungureanu, spunând că are "dubii că banii au ajuns în contracte
Costurile cu deplasările externe ale primarilor, directorilor și funcționarilor din administrația locală au fost majorate constant în ultimii șapte ani și au crescut cu peste 260% în
pentru MEDIAFAX, că numirea la MAE a unui profesionist este un lucru bun, dar că activitatea lui Cristian Diaconescu va depinde de autonomia sa, el arătând totodată că, în acest context
băncile românești în adoptarea IFRS nu se vor opri la 1 ianuarie 2012, când noua metodologie va fi implementată și în România, deoarece la nivel internațional sunt publicate în mod constant
Guvernele român, bulgar și ceh au primit scrisori din partea CE, prin care aceasta își exprimă îngrijorarea cu privire la posibilitatea încheierii unor contracte de achiziții de avioane