Creșterea veniturilor din turism poate fi generată printr-o serie de măsuri simple, care nu necesită investiții majore, dar care ar putea da rezultate pe termen lung.
Dacă ar fi un brand foarte cunoscut sau dacă noi am avea cunoștințe foarte bune despre brânză, nu ar mai fi nevoie de această explicație («tip parmezan» – n.red.), dar românul
Fondatoarea Romanian Gifted School are în plan extinderea la nivel național, prin deschiderea unor școli în Cluj-Napoca și Timișoara, precum și construirea unui campus propriu pentru
Primăria municipiului Tulcea are în plan două proiecte de parcuri industriale și unul prin care își propune să devină un centru al meseriilor, dezideratul fiind ca românii din întreaga
„Discutăm despre o extindere a capacităților de producție, care are la bază o reducere a producției din China. Această decizie este luată de companii în timpul unei crize.
Deducerile fiscale pentru start-up-uri ar putea fi unul dintre ce mai importanți pași pe care guvernul i-ar putea face pentru încurajarea inovației în IT și a firmelor românești.
Dan Bădin, partener servicii fiscale la Deloitte România, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live că Uniunea Europeană are în vedere pe termen lung creșterea contribuțiilor
Vinurile sunt vândute nu doar de calitate, ci și de poveste, explică Marian Olteanu, general manager Gramma Wines, iar România, deși este al șaselea mare producător la nivel european, nu are