Ele nu vor veni decât ca niște excepții, spun consultanții imobiliari, care preconizează nevoia ca oamenii să se obișnuiască cu noile condiții de pe piața imobiliară.
România importă mai mult de jumătate din legumele pe care le consumă, iar în 2025 a plătit pentru ele 820 de milioane de euro, cu 200% mai mult decât acum zece ani, pe de o parte din
România este țara cu cea mai mare scădere a numărului de insolvențe din Europa Centrală și de Est (ECE) în 2015, de aproape 50%, iar mediul economic favorabil va încuraja tendința
pasta de dinți Cristal, mașinile de spălat Albalux, frigiderele Fram și mașinile ARO, acestea sunt doar câteva dintre brandurile pe care consumatorii români încă și le amintesc deși ele
Manuel Costescu, secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, a declarat în cadrul conferinței ZF “Provocările României: Cum profităm de ele
companiile de stat din subordinea Ministerului Transporturilor, care s-a dorit să fie o piatră de temelie a strategiei de eficientizare a acestora, în contextul în care multe dintre ele
Companiile care vor să demareze proiecte de creștere a eficienței energetice au la dispoziție mai multe programe de finanțare nerambursabilă existente în piață, însă momentan ele