Flavia Oprea a dezvoltat Enty, un device destinat zonei medicale care îi ajută pe specialiștii ORL să detecteze echilibrul urechii interne și postura pacienților.
Fondurile închise de investiții au atras intrări nete de aproape 140 milioane de lei anul trecut de la investitorii cu disponibilități financiare mari și apetit ridicat pentru risc.
Romania’s Finance Ministry negotiates issuing 15-year bonds on the domestic market, while planning two road-shows for foreign investors next year, state secretary Bogdan Dragoi said
Investițiile nete în economia românească au crescut cu 8,5% și au fost de 150 mld. lei în 2020, arată datele provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
ISD-urile globale se îndreaptă către vest, iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante moșteniri lăsate de Trump, scrie Gillian Tett, editorialist la Financial Times.
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, și-a bugetat pentru acest an un profit net de 3,936 de miliarde de lei (874 mil. euro), cu 18,7% mai mic decât profitul record raportat
La fiecare ediție a programului pentru SRL-D-uri de până în prezent, doar câte 500 din cele de antreprenori au primit finanțare, în condițiile în care, anual, se înființează câteva
La finele anului 2019, potrivit celor mai recente date publicate la bursă, Dedeman SRL și divizia de investiții a retailerului de bricolaj, respectiv PIF Industrial SRL, controlau 90%