în cadrul programului pentru un singur credit pentru realizarea investițiilor și/sau pentru un singur credit/o singură linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, în procent
El a răspuns astfel întrebat de jurnaliști, după ce a angajat răspunderea Guvernului pentru proiectul descentralizării administrației, dacă acest proces va conduce la concedieri de
Millennium a ajuns la un acord cu ungurii de la OTP anul acesta pentru vânzarea subsidiarei locale, în timp ce sucursala de la București a Bank of Cyprus se află în proces de vânzare
Farmaciile Dona, operate de compania SIEPCOFAR, au anunțat în aprilie că investesc 15 milioane de euro într-un proces complex de decorare și reamenajare în următorii 4-5 ani.Până la
ANAF se află în prim proces de resctructurare, în cadrul unui program negociat cu Banca Mondială, care presupune închiderea unui număr mare de administrații financiare locale, odată
Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanțe de urgență și credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces
Deși instanța a stabilit ca cei 120 de clienți angrenați în proces să plătească cheltuieli de judecată, BCR nu va solicita recuperarea sumelor respective.