Întreprinderile mici și mijlocii, afectate și ele de criză, s-au dovedit a fi rezistente în această perioadă, și ca urmare a suportului consistent care a venit dinpre stat și autorități
Ulterior însă, compania a intuit tendințe importante, una dintre ele fiind chiar boomul de energie verde experimentat de România în perioada 2009-2014, lucru care a contribuit la dezvoltarea
să ajungă la peste 4 mld. euro anual până în 2030, după cum indică un raport al Raiffeisen Bank International privind evoluțiile sectorului bancar în Europa Centrală și de Est (EC/ESE
Șase bănci locale s-au clasat la finalul anului trecut printre cele mai mari 50 de instituții de credit din Europa Centrală și de Est, iar trei dintre ele au urcat câteva poziții în
GELD Capital Management a finalizat două parcuri retail în Calafat și Sovata, ambele în parteneriat cu Pro Development SRL, și are în lucru încă unul, la Curtea de Argeș, cu o suprafață