„Ceea ce căutăm sunt specialiști de înaltă calificare în zona de software și de IT Security pentru că avem convingerea că internetul industrial va genera un boom în dezvoltarea economică
Tremend, furnizorul local de soluții software și una dintre cele mai dinamice companii din Europa, are în plan să-și crească anul acesta echipa de specialiști cu 40% față de 2016, urmând
lucrat în ultimii aproape opt ani în departamentul de resurse umane al operatorului telecom Orange, a fost recrutat de TotalSoft, unul dintre cei mai mari producători locali de software
Furnizorul de software în regim de outsourcing Fortech, controlat în principal de Călin Văduva, a demarat o investiție de peste 2 mil. euro în dezvoltarea unei clădiri de birouri în
Istoria SAP este povestea celui mai puțin cunoscut dintre jucătorii majori de pe piața software a lumii, povestea unui succes european remarcabil într-o industrie larg dominată de companii
500 de români care suferă de diabet vor primi un glucometru compatibil cu tehnologia de comunicații de date Bluetooth, care transmite datele privind glicemia către o aplicație software
Furnizorul de soluții software integrate de gestiune ERP (Enterprise Resource Planning) EBS mizează în 2013 pe un avans de 35% al afacerilor, față de acest an.
Noile smartphone-uri prezentate de BlackBerry sunt unele dintre cele mai bune de pe piață, atât din punct de vedere hardware, cât și al platformei software - fiind capabile să atragă
SAP România, unitatea locală a unuia dintre cei mai mari jucători globali pe segmentul producătorilor de software business, are în plan să își mărească echipa cu 120 de oameni și estimează
Start-up-ul Nobly POS, furnizor de software ePOS fondat de antreprenorul român George Urdea alături de doi asociați străini în 2013, în urma unei investiții de 25.000 de euro, a refuzat