România este unul dintre statele europene cu cel mai mic număr de IMM-uri la mia de locuitori, respectiv 24 de firme, la jumătate față de media UE și depășind doar Grecia (12,6) și
utilizatorilor să își personalizeze ecranul de pornire al smartphone-ului, organizând aplicațiile folosite de aceștia în 9 categorii - comunitate, social, contacte, productivitate, jocuri, media
Valoarea medie a unei plăți online cu carduri Visa către comercianții locali este de peste două ori mai mare în perioada reducerilor de Black Friday față de media anuală, potrivit unui
Astăzi, utilizatorii de social-media percep contul de pe Facebook, cei care au, ca pe o pagină personală. Complementar, pe LinkedIn își încarcă profilul profesional.
joi în scădere, sub pragul de 4,42 lei/euro, în contextul unor volume foarte ridicate în piața interbancară locală, unde activitatea instituțiilor de credit a depășit de două ori media
România a avut în martie cea mai mică rată anuală a inflației din UE, de 0,4% (indice armonizat al prețurilor de consum), față de media de 1,6% a Uniunii Europene și de 1,5% a Zonei
Salariul mediu net lunar în BNR a fost anul trecut de circa 5.000 de lei (1.180 de euro), mai mare decât media înregistrată la nivelul băncilor comerciale și triplu față de salariul
Bancherii au plasat la BNR o jumătate de miliard de lei în fiecare zi lucrătoare din luna iunie în facilitatea de depozit pe o zi, adică de trei ori sub media zilnică din perioada ianuarie-mai
Cushman & Wakefield Echinox își consolidează echipa de marketing și research prin recrutarea Cristinei Lupașcu, specialist cu o experiență de aproape 20 de ani în piața media și în