Obiectivul Green Deal, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, este încă un resort care stă la baza atenției suplimentare acordate problemelor
Suntem o echipă profesionistă și capabilă, iar misiunea noastră este să asigurăm resursele necesare pentru ca statul să îi poată servi cât mai bine pe cetățeni”, scrie Lucian Heiuș
unei țări de neegalat în Europa, le-a susținut de ani de zile efortul de a fuziona trei dintre cele mai mari bănci ale țării într-o singură instituție, în speranța că aceasta va servi
Fabrica eco-inteligentă va avea cel mai scăzut nivel al emisiilor generate de o unitate de producție a oțelului la nivel mondial, atât în ce priveṣte gazele cu efect de seră, cât ṣi
de romani securitate energetica, energie eficienta din punct de vedere al costurilor si va permite Romaniei sa beneficieze in continuare de reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera
Sunt vizate ajutoarele pentru investiții care conduc la o reducere substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitățile industriale.
de a deveni neutră din punct de vedere energetic până în 2050, toate statele membre, inclusiv România, vor trebui să renunțe la orice sisteme energetice care emit gaze cu efect de seră
Acest tip de conținut, în care imagini sau înregistrări video sunt falsificate pentru a servi interesele unor grupuri de infractori sau de alte persoane cu intenții de a înșela publicul
„În contextul schimbărilor climatice și al obiectivelor UE de atingere a neutralității în privința emisiilor de gaze ce produc efect de seră va fi tot mai greu să exploatăm și apoi
produse și servicii de securitate cibernetică ESET are în plan să continue expansiunea centrului local de cercetare și dezvoltare deschis în Iași în 2016, scopul acestuia fiind de a servi