„Impact Developer & Contractor S.A. garantează îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de credit prin încheierea garanțiilor specifice acestui tip de finanțare”, notează
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A
document publicat în Monitorul Oficial se arată că „se aprobă constituirea, de către Geocycle (România) – S.R.L. în calitate de Asociat Fondator, în asociere cu Holcim (România) – S.A
Brandul Taco Bell a fost adus de către compania Sphera Franchise Group S.A, care deține și francizele altor branduri internaționale, respectiv KFC, Pizza Hut și Pizza Hut Delivery.
“Consiliul de administrație al RCS & RDS – S.A. convoacă Adunarea generală ordinară a acționarilor la data de 11.02.2016, ora 11.30, cu următoarea ordine de zi: 1.
„Ulterior finalizării Tranzacției, în cadrul proceselor uzuale de raportare financiară și audit ale Veltadoors S.A., au fost identificate elemente privind evidența stocurilor și modul
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania S.A., la numerele
Șefa fiscului maghiar (NAV), Ildiko Vida, a mărturisit că se numără printre cele șase persoane cărora autoritățile americane le-au interzis accesul în SUA pentru că sunt implicate în