Insurance, companie aflată în faliment, a reușit să scape de amenda Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de 1 mil. lei, care a fost dată odată cu sancțiunile impuse întregului management
România are trei bancheri cu câștiguri anuale de peste 1 milion de euro - doi din top management și celălalt din supraveghere, la fel ca Portugalia, Ungaria și Slovenia, în timp ce
Furnizorul de consultanță în management, servicii de digitalizare, tehnologie și procese operaționale Accenture Industrial Software Solutions, cu birouri în Cluj-Napoca, Târgu-Mureș
Cele mai importante mutări la nivel de management, detalii despre experiența profesională și despre backgroundul academic al oamenilor cu putere decizională în firme din toate domeniile
Compania de consultanță de management și servicii profesionale Accenture, cu sediul central în Irlanda, a ajuns la o echipă de mai mult de 3.000 de persoane în România în centre din
dependență de inflație, dar există în continuare incertitudini, contextul global fiind de așa natură încât așteptările inflaționiste nu coboară, a spus Ionuț Lianu, ofițer șef management
Cinci consultanți cu experiență în management, branding, M&A, HR, transformare digitală și guvernanță AI au pus bazele Business Advisory Romania (BAR), o asociație care își propune
francezul care conduce de jumătate de an businessul Albalact, cea mai mare companie din industria lactatelor cu capital majoritar românesc, spune că lucrează împreună cu echipa de management
Compania de cablu RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii TV și internet fix de pe piața locală, gestionează prin resurse proprii majoritatea activităților de management al clienților
Colliers International a fost desemnată de grupul Hili Properties, divizia imobiliară a grupului maltez care a cumpărat franciza McDonald's în România, să ofere servicii de property management