Anul școlar din acest an începe sub semnul prudenței în contextul în care bugetele familiilor au fost afectate de creșterea taxelor și prețurilor, ceea ce a dus la scăderea puterii
Comparând cu ce se întâmplă în Canada, unde ea a locuit și a lucrat în educație timp de șapte ani, politicul intervine mult prea mult și afectează ceea ce se întâmplă în școli.
Investitorii se așteaptă ca noile măsuri fiscale ale guvernului să pună presiune pe prețuri, ceea ce menține atractivitatea pieței de capital, consideră Adrian Codirlașu, președintele
legii, este obligată să comunice cu publicul privind schimbările de importanță majoră: măsurile sale în domeniul politicii monetare, al reglementării și supravegherii, dar și în ceea
Iar ceea ce am descoperit contrazice percepția generală – doar 70% dintre locuitorii din mediul urban sunt, de fapt, proprietari ai locuinței în care trăiesc“, spune Gabriel Blăniță
Dezvoltarea capacităților de producție și stocare a energiei poate contribui la scăderea costurilor cu energia, ceea ce ar crea premisele unui nou ciclu de investiții industriale, spune
au fost prezenți ieri la evenimentul de lansare a topului celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală realizat de către compania de consultanță Deloitte, sunt optimiști în ceea
O tranzacție importantă și cea mai mare scumpire a carburanților peste noapte, care a ridicat România de la coada clasamentului, în primele zece state în ceea ce privește prețurile
formată din circa 40 de instituții de credit care au avut anul trecut în total active de 80 de miliarde de euro, a fost unul dintre sectoarele din economie cele mai afectate de criză, ceea
secol, în timp ce șefii de state și de guverne prezenți la summitul UE de săptămâna trecută au convenit să relaxeze disciplina bugetară dacă se angajează să implementeze reforme, ceea