Bursei de Valori București, a trecut anul trecut pe profit pentru prima oară din 2012 încoace, datorită reducerii costurilor, iar una dintre măsuri a fost și renegocierea unor contracte
Și consumatorii sunt „vinovați“ de faptul că prețurile la benzină și motorină urcă în mod constant și că diferă nesemnificativ de la o stație la alta, a spus avocatul Valentin Mircea
materiale de construcții Saint-Gobain și al șaselea cel mai mare producător de materiale de construcții din România după cifra de afaceri, continuă să investească chiar și într-un context
În cadrul RoNewMedia, George Catrina, content manager în cadrul Samsung Electronics România, a prezentat conceptul de smart tv și posibilitățile aduse de această nouă platformă, demonstrând
Cele două companii în care RCS&RDS a devenit acționarul majoritar sunt Energyall Distribution SRL și Energiafoto SRL, ambele fondate de George Dănuț Vintilă și Dan-Mihai Gheorghiță
Executantul este asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL, iar durata realizării contractului va fi de 6 luni pentru proiectare și de 18 luni pentru execuție