Ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chițoiu, și-a asumat sâmbătă, la întâlnirea cu reprezentanții FMI și ai Comisiei Europene, privatizarea companiei Oltchim în septembrie și r...
Edata SRL, o companie de consultanță în management și IT cu afaceri de 2,1 mil. euro în 2010, fondată de un fost inginer de la Romtelecom - Cornel Vintilă, a intrat în insolvență la
Noul acționar majoritar al Protan, compania de stat ungară Atev Zrt, va lansa o ofertă de preluare a 24% din acțiuni, iar Asociația Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC) spune că
Senatorul Verestoy Attila, audiat ca martor în dosarul Rompetrol, a declarat în instanță, luni, că până în 2010 a achiziționat 400 de milioane de acțiuni la diverse societăți, prin...
Petrom, cea mai mare companie din România, pregătește o strategie pentru următorul deceniu, iar documentul va fi prezentat în vara acestui an, potrivit celor mai recente informații
Bursa de Valori București (BVB) va acorda și în acest an reduceri de comisioane și discounturi pentru market makeri și pentru brokerii care listează companii private și transferă companii
Pentru că imaginile fac uneori mai mult decât o mie de cuvinte, Business Insider a realizat un reportaj foto care prezintă felul în care va arăta “insula” proiectată de compania
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele două luni, față de perioada similară a anului trecut, cu 5,4% ca serie brută și...
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut în primele două luni, față de perioada similară a anului trecut, cu 5,4% ca serie brută și...
participa cu aport în numerar la majorarea capitalului în companiile la care este acționar minoritar, dar va tranzacționa și la Bursă drepturi de preferință rezultate din calitatea sa