BT Capital Partners, una dintre cele mai mari societăți de intermediere de la bursa românească, lucrează la trei emisiuni de obligațiuni pentru a le aduce pe piața de capital, dintre
Miruna Suciu, managing partner la casa de avocatură Suciu Popa, caracterizează perioada prin care trece în prezent piața de capital din România drept „moartea pasiunii“, în condițiile
Seed Starter, fondul de venture capital al grupului Erste - proprietarul BCR, care are deja operațiuni în Cehia și Slovacia, se uită pentru potențiale investiții și la start-up-uri
Compania ETA2U din Timișoara, cel mai mare integrator de soluții de IT cu capital românesc și unul dintre cei mai mari jucători de pe acest segment de piață care nu au sediul central
Autoritățile ar trebui să includă piața de capital în consultările privind politicile fiscale, astfel încât noile măsuri să țină cont de impactul asupra investițiilor, consideră Horia
Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi din data de 14 august l-a avut invitat la Victor Stănilă, avocat pe piața de capital, care a discutat, printre altele, despre provocările juridice
Noile fluxuri de capital generate de dividendele distribuite de companiile listate ar putea coincide cu viitoarele modificări fiscale promise de către autorități, iar posibila presiune
Estate Provider, cele două firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, care dețin pachetul majoritar de acțiuni la Astra, se angajează să aducă 425 de milioane de lei la capitalul
Intrările de ISD cuprind participații la capital și credite intragrup, în timp ce ieșirile de ISD se împart în venituri din participații la capital și dobânzi.