Lanțul de bijuterii face parte din TEILOR Holding, un grup de companii care mai cuprinde Teilor Invest Exchange și compania de intermediere financiară, Invest Intermed GF IFN, înființat
total înregistrat în primul semestru, iar la acestea s-au adăugat cele prin care CTP a cumpărat un portofoliu de depozite de la Zacaria, iar Element Industrial alături de Pavăl Holding
Grupul a fost fondat de Victor Bostan și are în acționariat o serie de investitori precum Amboselt Universal Inc (20%), Pavăl Holding (5%), Conseq, Franklin Templeton și SEB, arată
Prin acest proces, de consolidare la nivel de industrie, extindere teritorială prin M&A, RDF urmează să funcționeze ca o societate de tip Holding care își continuă dezvoltarea accelerată
Coca-Cola HBC activează în aproape 30 de țări și este controlat de Kar-Tess Holding (23% din acțiuni), și The Coca-Cola Company (21% din acțiuni), iar restul sunt acțiuni free floating
Familiile Porsche și Piech, al căror holding Porsche SE controlează Volkswagen, își va consolida controlul asupra Porsche AG în urma IPO-ului deoarece va putea cumpăra 25% plus o acțiune
„Anul acesta avem aprobat un credit prin programul Rural Invest pentru două sisteme mari de irigații, urmează să alegem dacă vor fi sisteme de tip liniar sau pivot, și vom iriga 50,