În plus față de cele opt state care au diminuat cotele de impozit pe profit în decursul ultimului an, altele au anunțat că vor să opereze scăderi, cum ar fi Franța, care are cea mai
Cum statul român intenționează să modifice arhitectura fondurilor Pilon II, este posibil ca pe termen scurt acțiunile din portofoliile celor șapte fonduri să înregistreze un grad ridicat
Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Hi-tech Materialul a apărut în ediția din 14 octombrie 2020 a Ziarului Fin...
Cu un declin de 9,7% al indicelui principal BET în primele nouă luni din 2020, adică de la început de an și până la 30 septembrie 2020, bursa de la București are cea mai mică scăde...
Sectorul manufacturier german și-a continuat redresarea în iulie, dar într-un pas mult mai lent, comenzile avansând pentru a treia lună consecutiv în urma relaxării restricțiilor a...
Zilele libere se vor acorda în mod obligatoriu numai unuia dintre părinți, prin depunerea unei cereri însoțite de o declarație pe proprie răspundere, însă se apobă cererea numai pe...
Cursul BNR al zilei, Cursul valutar, Cursul de schimb euro si dolar, arhivă curs valutar, evoluție valute, arhivă curs leu/euro, curs mediu anual, curs mediu lunar, curs mediu leu/...
Firmele de training sunt vehiculul prin care know-how-ul global este filtrat, personalizat și implementat în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), ceea ce poate creșt...
Diplomații britanici au încercat să stabilească o „legătură foarte privată“ cu fostul președinte francez Jacques Chirac cu „scopul nedeclarat“ de a i se indica acestuia riscurile u...
Antreprenorii la început de drum care au un start-up în zona tehnologiei sau vor să dezvolte un business în această direcție pot apela pentru finanțare la fondul de investiții Roca...