investitorii le-au subscris până pe 30 iulie, aproximativ 206 de milioane de lei sunt subscrierile aferente emisiunii de obligațiuni în lei cu scadența pe doi ani, cea pentru care statul român
zăcământ de gaz din Senegal pentru 250 mil. dolari în 2017, dar documentele obținute de BBC Panorama și Africa Eye arată că BP va plăti de asemenea către compania omului de afaceri român
Ulterior, frații Micula au câștigat procesul, urmând a fi despăgubiți de statul român cu 912,5 mil. lei din Fondul de rezervă bugetară pus la dispoziția Guvernului.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica (BVB: TEL) a anunțat investitorii de la Bursa de Valori București că a pierdut în fața Centrului de Arbitraj de...
România de astăzi este, de fapt, împărțită în două Românii, una urbană, modernă, tehnologizată și digitalizată, iar o alta rurală, unde mulți oameni încă nu au un card bancar.
Printre cei cinci fondatori ai Doctorly se numără inginerul român Alexandru Boghean, care a contribuit la dezvoltarea platformei cloud pentru managementul activităților medicale, având
Lanțul de farmacii Mini Farm, cea mai mare rețea din zona Dobrogei, a preluat zece unități Tinos Farm din București de la antreprenorul Alex Ursuleanu, a anunțat marți Consiliul C...
MP Industry, parte a MEN Industry Group, companie controlată de antreprenorul român Jean Drugescu, a investit aproape 42 mil. euro în Tanger, orașul unde Grupul Renault deține o uzină