propune să dezbată care vor fi cele mai atractive sectoare economice pentru investiții în 2016 și 2017, repere și strategii de investiții, dar la care va avea loc și discuții despre companii
UPS, cea mai mare companie de livrări la nivel mondial, a înregistrat venituri de 14,9 miliarde dolari în trimestrul al treilea, o creștere de 4,9%, în timp ce profitul raportat a fost
„Prin reducerea taxelor pentru companii vom crea o creștere economică foarte mare și un venit personal disponibil foarte mare”, a declarat Mnuchin într-un interviu pentru CNBC.
Acțiunile companiei austriece OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom din România, au crescut pe bursa de la Viena la 30,7 euro, cu 5% mai mult față de cotația de pe 29 noiembrie,...
Transelectrica (TEL), companie deținută în proporție de 58,68% de statul român, le propune acționarilor pentru ședința din 14 noiembrie să voteze contractarea de servicii juridice privind
contravaloarea acestora la prețul de 0,277 lei/acțiune, sumele urmând a fi menținute în contul collector deschis de Dușu Nicolae în favoare acestora la UniCredi Bank”, menționează compania
Sectorul energetic a fost și rămâne unul foarte important pentru economia locală, unele dintre cele mai mari companii din domeniu fiind active în domeniu.