Compania este liderul pieței de diagnostic imagistic (RMN, tomograf, ecografii etc.) și a mai încheiat un parteneriat de 1,5 mil. euro cu Regina Maria prin care a deschis un centru
Piața serviciilor medicale private se ridică la aproximativ jumătate de miliard de euro, iar cei mai mari jucători sunt MedLife, Medicover, Regina Maria, Sanador, Gral dar și alții.
Cele mai recente tranzacții de pe piața serviciilor medicale private din ultimul an, bifate de liderii MedLife, Regina Maria sau Medicover, au adus în prim-plan cabinete, clinici sau
În prezent lucrăm cu peste 15 bănci de pe piața locală, inclusiv cu cele care ocupă primele 10 poziții în clasamentul băncilor din România”, a declarat pentru ZF Jose Maria Martinez
Cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale private, MedLife, Regina Maria, Medicover sau Sanador, au bugetat creșteri cu două cifre în acest an și au alocat milioane de
Grupul de firme condus de antreprenor cuprinde Fundația Inovații Sociale Regina Maria, companiile de comunicare medicala (MedicHub Media și MediaMed Publicis), compania de servicii