noi a urcat cu 25% în primele cinci luni ale anului față de perioada similară a anului trecut, la peste 191.000 de unități, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile
Dacia a înregistrat în 2019 la nivelul regiunii Europa vânzări de 564.854 de unități, în creștere cu 10,4% față de anul anterior, potrivit datelor Grupului Renault, punctând totodată
Industry Group, companie controlată de antreprenorul român Jean Drugescu, a investit aproape 42 mil. euro în Tanger, orașul unde Grupul Renault deține o uzină care produce modelele Dacia
Asociația dealerilor Dacia Renault Nissan, ACODAREN a reziliat contractul de decontare directă cu Asirom pe fondul cererilor companiei de asigurări cu privire la tarifele percepute
Producătorul de anvelope Continental Automotive Products din Timișoara a coborât pe cea de-a 16-a poziție în topul celor mai valoroase companii, înregistrând o scădere a valorii de
Producătorul turc de componente auto Feka Automotive a lansat lucrările de construcție a unei fabrici de 15 milioane de euro în Cuprija, centrul Serbiei, scrie Emerging Europe.
Compania Doku-San Automotive din Turcia, fondată în 1974 și cu 400 de angajați în prezent, a decis să deschidă o unitate de producție în Svilaknac, Serbia, relatează Serbian Monitor
ALD Automotive, unul dintre principalii jucători de pe piața de leasing operațional din România, a încheiat anul 2014 cu o creștere de 15% a flotei, ajungând la aproximativ 8 400 de
Compania de leasing operațional ALD Automotive, al doilea cel mai mare jucător de pe această piață după Leaseplan, a livrat primul BMW i8 în regim de leasing operațional pe piața locală