Aquila Part Prod (simbol bursier AQ), companie de servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, va distribui
Grupul de transport și logistică Transport Trade Services (TTS), controlat de antreprenorul român Mircea Mihăilescu, a preluat pachetul majoritar dintr-o companie cu profil similar
Logicor, compania care administrează activele logistice pe care americanii de la Blackstone le-au preluat de la Immofinanz, vede un potențial ridicat în piața din România, unde prin
„Majoritatea oamenilor știu Decathlon doar din perspectiva de retail, dar avem local și activități de IT ce deservesc 23 de țări și avem și logistică pentru România, Bulgaria și Grecia
♦ Prin portul Constanța au venit milioane de tone de cereale din Ucraina, iar acest lucru a pus presiune pe logistică și transport, astfel că producătorii români au așteptat chiar
Toate cele patru companii de stat (CFR Călători, Poșta Română, CFR SA, Compania Națională de Aeroporturi București) prezente în top cinci în sectorul transportatorilor au avut în
DSV Solutions, parte a grupului danez de transport și logistică DSV cu venituri de 10 mld. euro , a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 249,5 mil. lei (aproape 55 mil. euro