între timp ca fonduri de investiții alternative, sunt astăzi evaluate de investitorii de la Bursa de Valori la o valoare apropiată de deținerea pe care o are fiecare la Banca Transilvania
Indicele principal BET al Bursei de Valori București, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni, precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania, Romgaz, s-a
Indicele principal BET al Bursei de Valori București, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni, precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania, Romgaz, s-a apreciat
Fondurile mutuale de acțiuni, prin care investitorii iau indirect expunere la companii listate la Bursa de Valori București, precum Banca Transilvania, Petrom, Hidroelectrica, cât
creștere identificați de analiști pentru acțiunile BRD – Groupe Société Générale (simbol bursier BRD), a doua cea mai mare bancă listată la Bursa de Valori București după Banca Transilvania
creștere identificați de analiști pentru acțiunile BRD – Groupe Société Générale (simbol bursier BRD), a doua cea mai mare bancă listată la Bursa de Valori București după Banca Transilvania
Compania hotelieră Turism Felix (TUFE), controlată de SIF Transilvania și SIF Oltenia, are în plan să deschidă la primăvară un hotel de cinci stele în stațiunea Băile Felix, după o
în curs de amenajare), Marty Events, respectiv divizia de catering și evenimente, Olivo Caffe & Bistro, Bistro Bujole și Olivo Coffee Roasters, prima prăjitorie de cafea din Transilvania
mai bună evoluție din 2007, estimările pentru 2017 indicând un avans de 5%, care va scădea la 4,4% în 2018 și 4,5% în 2019, a spus Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania
prezent pe piața din România de aproape 20 de ani, a închiriat un spațiu de depozitare și birouri cu o suprafață de 2.700 de metri pătrați în parcul logistic TRC Park dezvoltat de Transilvania