Raiffeisen Leasing este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen și activează pe piața românească din anul 2002 și are un portofoliu de peste 200 milioane de euro.
companie cu o cifră de afaceri de 12,5 milioane de lei în 2019, care „a bătut palma” cu reprezentanții statului pentru un contract de șapte ori mai mare decât veniturile pe care le are
Producătorul de mezeluri Mariflor Prodcom din Gherla, județul Cluj, controlat de familia Mureșan, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 40,6 mil. lei (8,6 mil. euro)...
În prezent, eobuwie.pl are operațiuni în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Germania, Austria, Marea Britanie, Bulgaria și România, iar antreprenorul polonez are în plan
Unisem București (UNISEM), companie care activează în domeniul agricol și una dintre cele mai tranzacționate de pe piața AeRO, a avut în primul semestru afaceri de 8 mil. lei, plus...
Fabrica din județul Brașov a fost deschisă în 2011, după o investiție inițială de 55 de milioane de euro. însă ulterior Olympus a continuat investițiile, ajungând la un total de
Piața de francize din România care cuprinde peste 400 de concepte de activitate, se îndreaptă spre afaceri de trei miliarde de euro până la finalul anului și are potențial să se dubleze